O viaţă fericită sau tristă ?

           Stau uneori şi mă gândesc cum ar fi fost dacă aş fi avut o altă personalitate... Una care nu pune asa  mult la suflet orice lucru, una care ar fi putut da frâu liber imaginaţiei tot timpul, una care ar fi putut iubii cu adevărat unele persoane şi care nu şi-ar fi distrus sufletul...

            Este oare acest lucru benefic ? Sau este doar o modalitate prin care mi-am deschis ochii prea in floarea vârstei ? Văd pur şi simplu persoane care trăiesc o viaţă care pentru mulţi ar fi o invidie ! La fel şi pentru mine.Observ multă lume ce se distrează şi duc o viaţă cât se poate de fericită ! Însă unii nu pot... Precum as fi eu, care scriu acest text poate cu lacrimi în ochi sau doar în suflet.  

            Observ multe persoane care trăiesc o viaţă cât se poate de bună, dar care îşi fac probleme din orice rahat... Ei bine, aici intervine experienţa noastră ! Da, bun, duc ei o viaţă cât se poate de fericită, însă puşi in faţa faptului împlinit deja li se taie maioneza... De ce ? Pentru că prin bucuriile lor ei observă doar o mică parte a esenţei vieţii omeneşti ! Ceea ce în opiniea mea nu este cel mai bun lucur. Bine, poate greşesc, poţi interpreta acest lucru din mai multe puncte de vedere, însă acesta este punctul meu ! Comparându-mă cu ceilalti copii de vârsta mea, eu mă consider un copil anormal... Adică nu am mai văzut până acuma copii de vârsta mea care să îşi petreacă mai toate zilele în casă cântând , scriind sau stiu eu ce lucru... Observ atâta fericire pe chipurile lor... Dar nu ştiu ce pot zice, ce se află cu adevărat în interioriul lor ... Un chip inocent poate ascunde chiar şi cele mai dure, haine, necurate gânduri din cate s-au văzut.Un chip de om care încearcă să pară cel mai dur om din lume, să fie el tot timpul cel fără sentimente, de fapt ascunde în sufletul său un complet alt om ! Mai mult ca sigur că în adâncul sufletului său el este de fapt cât se poate de blând, ce încearcă să nu se exteriorizeze deloc prin simplul fapt că nu vrea ca lumea să îl creada un “bătăuş” care este de fapt un bebeluş...

            Poate mă credeţi nebun că eu, un copil de 15 ani, aproape 16, dezbat lucruri la care nici nu ar trebui să mă gândesc... Dar uite că o fac ! În loc să ies cu gaşca vinerea seara în oraş poate la o bere sau un suc, eu stau şi scriu despre chestiile astea ! De ce ?  Nici eu nu pot spune cu exactitate. Aşa simt nevoia, şi asa simt că mă descarc... Înfine, să trecem la subiectul care ne frământă, fericirea !

            Ce este cu adevărat fericirea ? Este cumva un loc în Valhalla ? Sau doar un sentiment ce ajunge în 75% dintre cazuri să ducă oamenii în extrema morţii ? Acest sentiment numit fericire nu este nimic altceva decât o trăire a unor oameni ce au ca scop în viată să aibă alături până la moarte persoana iubită alături de ei ... Cel puţin în viziunea mea... Pentru alţii fericirea nu înseamnă nimic altceva decât haine,bani,bijuterii,etc... Când ne putem declara cu adevărat fericiţi ? Probabil doar atunci când vom trăi mereu şi vom muri alături de persoana mult iubită... Sau nu ? Este o întrebare la care răspuns nu poate fi cu exactitate dat... Ca să fiu mai pe scurt, fericirea se manifestă pentru fiecare persoană cum vrea el ! Şi cu asta am pus punct...

            Acum să vedem ce este cu adevărat tristeţea ! Hmm... Oare se poate exprima tristeţea prin cuvinte ? Este ea oare un sentiment de ură,povară ? Când suntem trişti, simţim parcă nevoia de a ucide pe cineva, nu ? Sau poate mă înşel ? Poate că acest lucru este văzut doar de mintea mea şi poate mulţi o sa mi-l consideraţi un lucru foarte ciudat pentru că gândirea mea ajunge într-un punct extrem din care nu o să mai iese pentru mult timp... Tristeţea pentru unii poate însemna chiar şi faptul că nu primesc ceea ce vor de mâncare... Ciudat, nu ? Daca domnu’ x vrea la cină pizza sau mai ştiu eu ce mâncare daia’ de fiţe probabil că îşi va distruge camera de nervi, va înjura de Dumnezeu şi de toţi sfinţii şi în cele din urmă va ajunge să se omoare. Prostie cât Oceanul Pacific, nu ? Sau ba nu ! Prostie cât întreg universul, care e infinit. Dar vorba aia, mare-i grădina Domnului, nu ? Să lăsăm la o parte aceste “specimene” care le găsesti peste tot prin lumea asta ...

            E ciudat oarecum că pornesc un subiect de genul şi mă tot contrazic în unele părţi, dar să fim totuşi realişti, gândirea umană este totuşi imperfectă... Nu putem fi noi perfecţi din toate punctele de vedere... Nu ?

            Aş putea încheia acest eseu chiar acum sau nu ... Depinde, pot continua la nesfârşit să scriu despre aceste lucruri deoarece sunt foarte multe de zis... Acuma eu mi-am exprimat doar ce văd eu din punctul meu de vedere. De aici vă las pe voi să “filozofaţi” pe această temă .