Negură

În negura mestecănişului

Un duh umblă rătăcit...

Sub luna amară mă afund

Tot mai adânc în sângele ei.

Animale moarte peste tot

Numai oase arse !!!

Pământ pârjolit în pădure

Este numai un abis !

Închis în teama ce mă omoară

Îmi apar numai răni ...

Straşnic codrul cel mort

În miază-zi pustietate ...

Fără hrană doar cu oase

Încep a ajunge-n pustietate.

Necurat acest duh de ploaie

Doar o ceată de stihii din iad.

Cenuşa rămasă de la crengile arse

Şi resturi de pietre se perd in beznă ...

Frig, îngheţ, moarte-n prăpastie

O groapă infinită a morţii.

O şansă oare rămasă ?

Sau doar o iluzie proastă ?

Nimic, nimic n-a mai rămas,

Decât o amintire-n glas !