Abisilitatea Fiinţei

         Abis.O grotă fără sfârşit.Fiinţa.Un homosapiens cu trup şi suflet.Degeaba avem noi un trup dacă nu ne putem exterioriza cu ajutorul lui toate trăirile sufleteşti.În interiorul nostru este un abis plin de gânduri şi sentimente care încep a putrezi din cauza neexteriorizării lor.Este oarecum ciudat de ce ţinem tot timpul sentimentele închise în noi.Se pare că  abisilitatea fiinţei este chiar gândirea noastră.Este una infinită ce se afundă tot mai adânc în infinitul abisului.Tot timpul încercăm  să ascundem ceea ce noi numim sentimente.De ce oare ? Să ai sentimente şi să le exteriorizezi este ceva firesc, specific omenesc !!! Dacă nu, de ce mai suntem oameni ? Ar trebui să ne transformăm în roboţi ce muncesc 25/24 de ore pe zi... Încercând să ne ascundem adevăratele trăiri interioare începem a ne auto-ucide.De ce ? Simplu ! Avem în gând un lucru, poate un sentiment pentru cineva, cine stie ... Dar ce facem noi cu adevărat ? Facem chiar opusul ! Hopa ... De aici poate rezulta doar faptul că ne facem mai mult rău decât bine... Să ne întoarcem în grota gândirii noastre.Ce vom gasi ?  Gânduri despre planurile de viitor ? Posibil.Gânduri despre ce voi mânca azi ? Posibil.Dar sigur vom gasi doar imaginile care ne bântuie în fiecare zi şi sentimentele noastre care stau încătuşate,neputând fi exteriorizate... De ce nu încercăm măcar o parte din ele să le arătăm omenirii ? Exista vreo 2 variante :

1)      Pur si simplu nu vrem.

2)      Sau ne este frică de ce va crede dupa aceea societatea despre noi.

Desigur ! Noi facem numai ce vrea societatea, să fim plăcuţi oamenilor.Nu ştim să facem ceea ce vrem...           

            În altă ordine de idei este viaţa noastră... Noi înşine ne decidem soarta.Fie ea una bună sau rea.Dacă o luăm din puct de vedere al gândirii noastre nu prea avem şanse să ne decidem asupra unui lucru.De ce oare ? Aşa am fost creaţi de Dumnezeu ? A făcut-o cu intenţie ?  Dacă pe Adam l-a creat din ingriedentele nepotrivite şi a creat-o pe Eva tot din aluatul lui Adam, ştiind bine că a făcut combinaţia greşită, de ce să nu ne lase şi mintea noastră sa fie tot la fel de imperfectă.A fost concepută în aşa fel încât să ne putem asuma noi greşelile.Aici nu este vina noastră, Dumnezeu ştiind bine că a creeat omul din aluatul greşit nici nu s-a sinchisit să ne ajute cumva să fim alţi oameni ! Nu mai contează... Aşa a fost să fie, voia lui Dumnezeu, nu avem ce-i face ! Putem doar suporta consecinţele.

            În concluzie pot sau putem spune următorul fapt: gândirea noastra este defapt un abis fără sfârşit, ea fiind imperfectă datorită minunăţei creaţii a lui Dumnezeu, Adam şi Eva ! Totuşi, decât să nu ne fi creat deloc, e mai bine aşa.Cu bune cu rele, tot oameni suntem ! Cu toate că unii dintre noi sunt genii absolute, alţii sunt nebuni, sau altceva...

Totuşi, mintea umană a fost, este, şi va rămâne întotdeauna ceva ce nu cred ca vom putea înţelege cu adevărat...